#152 - Acel moment din an
Iată-ne ajunși la acel moment din an când ne facem planuri pentru viitor, ne setăm intenții și obiective care, în mare măsură, reprezintă variante îmbunătățite ale celor realizate sau obținute în anul ce stă să treacă. Nu mai fumăm, nu mai bem, mergem la sală, etc. Oamenii au nevoie de această fragmentare a vieții pentru a delimita perioade, dar și pentru a urmări evoluția lor de peste ani.
Această practică se poate înscrie în arhitectura generală a ceea ce se poate numi ”you must change your life”. În opinia lui Peter Sloterdijk, acest dicton înglobează două tendințe generale ale omenirii: evitarea suferinței și împlinirea potențialului. În plus, reprezintă unul din mesajele cheie ale religiilor.
Pe măsura trecerii timpului, aceste concepte s-au depărtat ușor de sfera religioasă și au pătruns în cea laică, prin practici de autoperfecționare și autocunoaștere, în care pot fi încadrate și mesajele de resetare pe care le primim cu bucurie la final de an.
Astăzi, în ultima ediție a newsletter-ului din acest an, descoperim viziunea lui Sloterdijk, concentrată pe dorința eternă a omului pentru progres. Astăzi, în textul de după paywall, vei descoperi:
- care este dictonul oricărei religii, secte sau filosofii;
- tehnica ”forțe umane mici pot atinge imposibilul dacă sunt multiplicate pe o perioadă lungă de practică” care se regăsește în multe activități moderne, antidot pentru destin sau inerție;
- O picătură de Nietzsche și Wittgenstein pe subiect.
Îți mulțumesc pentru susținere și pentru interesul manifestat față de acest newsletter. Să ne auzim cu bine și în 2026. Iar dacă apreciezi activitatea Espresso Filosofic și textele săptămânale, alege să ne susții prin trecerea la un abonament plătit, echivalentul lunar al unei cafele în centrul Bucureștiului.






