#159 - Cuvintele ca vector de schimbare
Cuvintele contează. Nu doar că modelează ideile pe care le emitem zi de zi, transmițând detalii concrete despre modul nostru de gândire, precum și despre starea noastră de spirit, dar pot oferi indicii extrem de importante despre modul în care funcționează o societate. O analiză lingvistică mai aprofundată, inclusiv asupra modului în care limba evoluează, poate semnala schimbări fundamentale asupra modului prin care oamenii se raportează la diferite aspecte ale vieții. Un exemplu concret: oamenii utilizau în deceniile trecute sintagme precum ”sunt îngrijorat pentru că…”. Această sintagmă a ajuns să fie transformată, în exprimarea multora dintre noi, în ”am o problemă cu..”.
În urmă cu câteva ediții ale newsletter-ului am discutat despre viziunea politică a lui Noam Chomsky (aici). În textul de astăzi, disponibil în integralitate tuturor abonaților, Chomsky revine ca referință lingvistică, în analiza extrem de interesantă a lui Erich Fromm, asupra tendinței umane din ultimele decenii de a ”a avea”, care vine în detrimentul ideii de ” a fi”. Astfel, în textul de mai jos, poți descoperi, printre altele, o interpretare asupra explicației pentru care ”sunt îngrijorat” a devenit ”am o problemă”.
Dacă apreciezi activitatea Espresso Filosofic și textele săptămânale, alege să ne susții prin trecerea la un abonament plătit, echivalentul lunar al unei cafele în centrul Bucureștiului.
Dacă vrei să ne susții gratuit ai la îndemână varianta redirecționării a 3,5% din valoarea impozitului pe venit datorat în 2025 către Asociația Espresso Filosofic.
În orice variantă, sprijinul tău este foarte important în continuarea acestui newsletter.










