#62 - Critica empatiei
Când ne raportăm la empatie - “formă de intuire a realității prin identificare afectivă”, conform Dexonline - cu siguranță majoritatea noastră ar spune că aceasta reprezintă o calitate importantă a omului. Cu toții ne dorim ca cei din jur să empatizeze cu noi atunci când întâmpinăm o situație dificilă, să ne înțeleagă acțiunile și să se pună în locul nostru. Totodată, cei din jurul nostru apreciază și caută empatia apropiațiilor și a prietenilor. Empatia este ceea ce formează conexiuni de durată între oameni și o trăsătură indispensabilă în anumite profesii. În plus, într-o lume în care individualismul este dus la nivel de artă, empatia este, în multe situații, o raritate. Exemplele situațiilor accidentelor de mașină în care victimele au fost ignorate de nenumărați trecători au devenit mediatizate în lume și au scos în evidența lipsa de empatie din societate.
Despre importanța empatiei în relațiile inter-umane poți afla mai multe din acest video:
Cu toate acestea, deși pare greu de imaginat, empatia poate reprezenta uneori o capcană de judecată. Spre exemplu, în urmă cu câțiva ani a fost mediatizat cazul lui Alexandru Arșinel, care a profitat de notorietatea sa pentru a beneficia de acces preferențial pentru un transplant. Deși acțiunea sa a fost condamnată de o parte a societății, o bună parte a publicului său a tolerat (sau chiar a aprobat) decizia sa, empatizând astfel cu suferința cuiva cunoscut și apropiat, fie și doar prin intermediul ecranului, în raport cu statisticile impersonale ale sutelor de oameni aflați pe listele de așteptare.
Empatia este utilizată uneori și în scopuri politice, atunci când o tragedie poate fi folosită pentru a stârni un val de reacții și de emoții din partea publicului, ignorând însă conferirea publicului unui tablou complet. Astfel de exemple se regăsesc în eseul filosofului australian Peter Singer, The Empathy Trap, redat după paywall. Deși nu cred că empatia poate fi inclusă în rândul conotațiilor negative, acest scurt eseu mi-a schimbat puțin perspectiva, ajungând la concluzia că, pentru o viață sănătoasă (cum încep spoturile publicitare) combinația ideală este reprezentată de utilizarea rațiunii concomitent cu empatia.
Conform statisticilor, doar unul din trei români alege să redirecționeze 3,5% din valoarea impozitului pe venit către o organizație non-guvernamentală, sumă care oricum se duce altfel către bugetul de stat. Această sumă, indiferent de valoarea sa, este importantă pentru susținerea activității acelor entități care nu vizează profitul, dar care au nevoie de finanțare pentru a își acoperi cheltuielile operaționale.
Alege să redirecționezi, în mod gratuit, 3,5% din valoarea impozitului pe venit datorat în 2023 către Asociația Espresso Filosofic și susține continuarea acestui newsletter. Îți mulțumesc pentru completarea formularului de aici.
Soon after Barack Obama was elected President of the United States, he told a young girl: "We don't have enough empathy in our world today, and it is up to your generation to change that." Obama expressed a widespread view, so the title of a 2016 book, Against Empathy, by Yale University psychologist Paul Bloom, came as a shock. How can anyone be against something that enables us to put ourselves in others' shoes and feel what they feel? To answer that question, we might ask another: for whom should we have empathy? As Donald Trump prepared to succeed Obama, analysts were suggesting that Hillary Clinton lost the election because she lacked empathy with white Americans, particularly Rust Belt voters yearning for the days when the United States was a manufacturing powerhouse. The problem is that empathy for American workers is in tension with empathy for workers in Mexico and China, who would be even worse off without jobs than their American counterparts are. Empathy makes us kinder to people with whom we empathize. That's good, but it also has a darker side.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Espresso’s Substack to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.